Dacă toate drumurile duc la Roma, era timpul să ajung și eu în capitala fostului Imperiu.
Bine, prima dată m-am dus să-l văd și să-l aud pe David Gilmour, un băiat de la Pink Floyd, și n-am avut timp decât să văd puțin din ruinele fostei Rome, dar m-am întors ca să străbat străzile înguste din centru, să mă mir de cât de mare e Colosseum-ul și, bineînțeles, să mă pierd în muzeele Vaticanului.
Căci aici, dragii moșului, e toată șmecheria: degeaba ajungi la Roma, dacă n-ai văzut minunea asta de muzeul al muzeelor, unde dai la tot pasul de capodopere și unde timpul a împietrit în marmura statuilor sau în tavanele incredibil de viu pictate, care te fac să umbli cu ochii pe sus cât e ziua de lungă.
Normal că am ajuns și la Capela Sixtină și am văzut și pisica pusă de Michelangelo în scena în care a pictat Cina cea de Taină, dar vă spun sincer că cel mai mult m-a impresionat Rafael: are băiatu’ ăsta ceva special, și pânzele lui monumentale merită să zăbovești în fața lui, ca să te bucuri de fiecare detaliu al măiestriei unui geniu.
În rest, colecții de toate felurile, de la egiptene la mai știu eu ce, și o grămadă de statui cu puțe mici, fix ca alea din Florența – dacă n-ai văzut reportajul de acolo, dă click aici și zi mersi.
Arrivederci, Roma, cum zice cântecul.
