La Matei Vișniec am ajuns prin intermediul poeziei sale – nu mai știu unde am găsit Corabia, dar a fost un text care m-a marcat profund – și abia pe urmă am văzut câteva dintre piesele sale de teatru, în care lumea de azi se îmbină cu ideile filosofice ale autorului, într-un mod unic.
Nu puteam rata șansa acestui interviu, mijlocit de FILIT Iași, și mă bucur că am avut ocazia să vorbesc cu un clasic în viață despre lumea de azi, despre literatură și despre magia teatrului, la cel mai mare festival de literatură de Europa de Est.
Evident că actualitatea nu putea lipsi din temele acestei discuții, mai ales că Matei Vișniec este și un reputat jurnalist, așa că am vorbit și despre războiul din Ucraina ori despre felul în care se raportează Occidentul la acest spațiu, iar analiza domnului Vișniec e una care, cu siguranță vă va pune pe gânduri.
Cu mulțumiri încă o dată pentru discuția extrem de plăcută, iată-l pe Matei Vișniec, în interviul de mai jos.