Radu Aldulescu e o figură atipică în lumea scriitorilor români de astăzi: nu se teme să spună ce gândește, are opinii critice pertinente și scrie atât de bine, încât dacă îi citești un roman te apuci să le cauți și pe celelalte, ca să rămâi și mai mult în lumea pe care o construiește.
Scrie despre o lume a marginalilor și vede România tot așa, iar personajele lui sunt vii, dure și parcă mereu gata să țîșnească din paginile cărții ca să se ia la trântă cu viața. Bucureștiul despre care scrie este și el viu și e un personaj în sine, iar felul aproape lipsit de speranță în care marginalii lui Radu Aldulescu încearcă să răzbată n-are cum să te lase indiferent, pentru că îl recunoști fără să vrei la mulți dintre oamenii din jur.
În interviul ăsta, făcut posibil de magia FILIT Iași, scriitorul mi-a spus, printre altele, că scrisul e și o formă de rugăciune. Dacă e așa, Radu Aldulescu și-a făcut partea lui de rugăciuni, dar abia aștept următoarele lui romane.