Ilie Grijincu-Popescu: Povestea unui deportat

Pe Ilie Popescu am avut privilegiul să îl cunosc în vara anului 2022, la Cernăuți, datorită bunului meu prieten Vasile Bîcu, redactor șef la Gazeta de Herța. Sub nucul din curtea bătrânului cu părul alb și privirea aprinsă, care părea că încă mai caută lucrurile văzute demult, am aflat povestea fascinantă a unei vieți pline de suferință, de luptă și de durere. Omul din fața mea a fost deportat cu întreaga familie – nouă suflete – pe când nu avea mai mult de cinci ani, a trecut prin închisori rusești în care visa mâncare și se trezea plângând de foame, a ajuns la celălalt capăt al Uniunii Sovietice, unde era să moară de epuizare pe un câmp, și a revenit în Bucovina după o epopee aproape de necrezut, familia lui fiind eliberată după ce mama sa i-a scris chiar lui Stalin.

Ilie Popescu a fost argat la familiile înstărite din satul în care a revenit, dar a ajuns profesor universitar la Cernăuți și un scriitor prolific – a publicat nu mai puțin de 33 de cărți. Din păcate, ultimul său volum, la care a lucrat până în ultima zi, a fost publicat postum, după decesul lui, care a avut loc în 13 octombrie 2023.

L-am revăzut după interviul acela și am aflat și mai multe povești despre deportare și despre copiii foametei, iar faptul că am putut să le consemnez a fost realmente un privilegiu, pentru care îi mulțumesc iarăși lui Vasile.

Am editat foarte puțin interviul cu Ilie Popescu, în care am pornit de la actualitatea  războiului din Ucraina ca să aflu uluitoarea poveste a unei mame care și-a iubit copiii mai presus de orice, a unei scrisori care a ajuns la Iosif Visarionovici Stalin chiar dacă părea imposibil și a unei urmări încă și mai de necrezut.

Mulțumesc pentru ora aceea de sub nuc! Dumnezeu să te odihnească!