Orașul ăsta e una dintre destinațiile cele mai căutate din Europa, și e așa de plin de turiști încât localnicii nu se sfiesc să protesteze împotriva lor – mai ales când vine vorba de miliardari excentrici care vin să facă nunta pe canalele de aici.
Veneția e o poveste de piatră care plutește pe apă de sute de ani, și merită să ajungi aici măcar o dată în viață, ca să te pierzi pe canalele ce țin loc de șosele și să asculți clipocitul apei între zidurile vechiului oraș.
Am revenit la Veneția ca să văd Palatul Dogilor, pe care nu apucasem să îl vizitez, dar am dat și peste artă modernă într-o biserică de secol 17, ori de concerte cu Anotimpurile lui Vivaldi sau cu arii celebre din opere în palate risipite prin piațetele ce se deschid din loc în loc. Frumusețea e la ea acasă aici, iar sobrietatea clădirilor din piatră și opulența palatului din Piața San Marco se îmbină de minune cu aerul vesel al străduțelor pline de lume și cu atmosfera îmbietoare a cafenelelor care te întâmpină la tot pasul.