Ultimul miner

Data:

Nu poți vorbi despre închiderea minei Petrila și nici despre ce a urmat acestui moment fără să spui povestea ultimului miner de aici, care a adus la suprafață ultima tonă de cărbune, de la aproape 1000 de metri din subteran, și care a devenit din salvator miner, salvator cultural, în cadrul unui proiect  unic în România.

Cătălin Cenușă a lucrat toată viața la mina asta, a trecut prin momente cumplite alături de ortacii lui și este protagonistul documentarului Planeta Petrila, realizat de Andrei Dăscălescu. Filmul ăsta l-a adus pe fostul miner din subteranul plin de cărbune pe scene marilor festivaluri de film, și reconversia lui profesională în ceea ce este acum – ghid în perimetrul Exploatării Culturale Petrila și custode al Muzeului Salvatorului, unic în România – s-a produs firesc și pe nesimțite.

Vă invit să descoperiți mina Petrila prin ochii ultimului miner, în reportajul de mai jos,  și să aflați la ce e bună o fostă exploatare minieră, atunci când ai la îndemână un artist prolific precum Ion Barbu și voluntari care au înțeles că există viață și după minerit. Iar dacă n-ați ajuns încă la Petrila, căutați-l pe Cătălin, faceți turul fostei mine și, vă garantez, o să plecați cu un prieten în plus.

(știu că majoritatea dintre voi accesați internetul de pe telefon, dar faceți-mi o favoare și vizionați reportajul de pe un PC sau, și mai bine, pe ecranul televizorului – nu de alta, dar e păcat de rezoluția 4K)

 

 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea:

Newsletter

spot_imgspot_img

Îți recomandăm

Pe aceeași temă
Similare

Ioan Stanomir

Pe Ioan Stanomir Wikipedia îl prezintă drept critic literar,...

Radu Aldulescu

Radu Aldulescu e o figură atipică în lumea scriitorilor...

Dan Doboș

Ca cititor împătimit de literatură science-fiction, nu aveam cum...

Radu Vancu

În lumea de azi e important pe cine cunoști,...