Poemul ăsta, de Sorin Poclitaru, e o adevărată bijuterie, și cu toate că e cântat de mai mulți folkiști, parcă tot rostit îi șade mai bine, iar Adi Bezna face o treabă grozavă aici, alături de chitara mângâiată de Cătălin Stepa.
E poemul ăsta ca un pahar de vin bun după o zi lungă și grea, iar dacă ai lângă tine pe cineva care se potrivește versurilor ăstora minunate, ești cu adevărat norocos.
Norocul meu e că am filmat concertul din care face parte și acest fragment, care sper să vă bucure.
