Serhii Demciuk a venit la FILIT în permisie: una dintre povestirile lui face parte din volumul Mecanisme de rezistență, care cuprinde 12 scriitori ucraineni implicați în războiul din țara vecină.
Dacă cu Olena și Pavlo am vorbit aproape doar despre literatură, cu Serhii am vorbit aproape doar despre război: cu câteva ore înainte de întâlnirea noastră, un nou atac pe scară largă al Rusiei făcuse victime și lăsase regiuni întregi fără energie.
”A fost o chestiune de conștiință. Desigur, a fi scriitor și jurnalist e important. Dar când țara ta e atacată, nu poți rămâne doar un observator. Ești și bărbat, și cetățean. Și știam că, dacă nu merg la război, nu-mi voi ierta niciodată lașitatea”, mi-a spus Serhii când l-am întrebat de ce s-a înrolat. Am regăsit în răspunsul lui ce mi-au spus mulți dintre prietenii din Ucraina, care fuseseră înainte de război profesori sau funcționari publici sau mai știu eu ce: nu și-ar fi putut ierta să stea deoparte.
Nimeni nu luptă în locul nostru, mi-a mai spus Serhii, dar suntem recunoscători pentru tot sprijinul pe care îl primim. Fără acest ajutor, poate vorbeam de un război de gherilă, nu de rezistența de acum. ”Dacă Ucraina ar cădea, Rusia ar fi încurajată și sunt sigur că nu s-ar opri aici. Atâta timp cât noi rezistăm, Europa rămâne în pace”, mai spune el.
Serhii e la ora asta pe front, face parte din Legiunea a Doua Internațională. Ne-am despărțit cu gândul că o să ne revedem în Ucraina, să continuăm interviul început la Iași. Și, dacă avem noroc, poate facem asta în vreme de pace, fără să numărăm morții.
Până atunci însă, războiul continuă. Ucraina rezistă.
