Olena Herasymiuk și Pavlo Matiușa sunt scriitori consacrați, dar și participanți direcți la apărarea Ucrainei: Olena este paramedic, iar Pavlo e căpitan în Forțele Armate ale Ucrainei. Împreună cu alți zece scriitori și luptători ucraineni, ei semnează în volumul colectiv Mecanisme de apărare, lansat la ediția din 2025 a FILIT Iași.
Întâlnirea cu Olena și Pavlo a deschis festivalul, iar dialogul lor cu Robert Șerban a fost despre puterea literaturii în vreme de război, dar și despre felul în care scrisul a devenit un mecanism de apărare. Pentru ei și pentru alții asemenea lor, scrisul este o formă de salvare și o formă de rezistență, și asta dincolo de orice metaforă: cât timp scriu, știu că cei de la Kremlin nu au câștigat, spunea Olena.
Am rezistat tentației de a vorbi cu ei despre război – am vorbit cu prea mulți soldați ca să nu știu că lucrurile astea nu se povestesc ușor – și, pentru că ne aflam la cel mai mare festival de literatură din Europa de Est, am preferat să vorbesc cu ei în calitatea în care au venit, aceea de scriitori. Mi s-a părut și o formă de respect pentru arta lor, de vreme ce toți cei cu care au stat de vorbă la Iași au vrut să afle de la ei (cel puțin așa îmi închipui) cum e războiul, și abia apoi care-i treaba cu literatura.
Așa că am vorbit despre cum se scrie în tranșee, despre motivele care-i fac pe ucraineni să îmbrace monumentele în protecții și saci de nisip sau despre felul în care cărțile pot sau nu să schimbe ceva într-o țară în care se moare din cauza războiului. Nu ascund faptul că, într-un acces de naivitate, am lăsat partea de poveste despre război pentru o continuare ipotetică a interviului de la Iași în Ucraina, unde mă și vedeam reluînd de unde am rămas dialogul nostru, în autobuzul modificat pentru evacuare medicală al Olenei ori în Kievul în care Pavlo ajută militarii și veteranii cu suport psihologic.
Dac-o fi să fie, bine.
Ce mi-a rămas multă vreme în minte după ce am venit acasă e un cadru cu mâinile Olenei, la sesiunea de autografe: mâini subțiri, de parcă ar avea oasele pline cu aer, precum ale păsărilor, cu tatuaje despre care mi-a spus că reprezintă cărțile ei, care se întideau spre cititor ca pentru o îmbrățișare. Cu mâinile astea a cărat răniți, a șters lacrimi, a scris poeme, a mângâiat, a lovit poate.
Mâinile unui poet sunt parte din poezia lui, iar Olena e un adevărat uragan când vine vorba de poezie – am văzut asta la FILIT, când ne-a făcut praf la Noaptea Albă a Poeziei.
Dar asta-i altă poveste.
