Radu Vancu este unul dintre puținii oameni pe care i-aș asculta cu plăcere vorbind despre orice: trece cu ușurință de la poezie și literatură la civism sau educație, are o erudiție fantastică – l-am auzit citând Dante în italiană, ceea ce nu-i chiar de ici, de colo – și o bunătate care se vede în toată ființa lui. Pe scurt, Radu e un om cu care oricine s-ar mândri să fie prieten.
Ne-am reîntâlnit la FILIT Iași și am reluat dialogul nostru de anul trecut pornind de la o constatare a personajului central din Paradis, cel mai recent roman al său, aceea că realitatea imită tot mai prost literatura. Firește că am ajuns și la actualitate, la războiul din Ucraina ori sub-finanțarea educației, și iar m-am ales cu povești grozave, cum ar fi cea despre stejarul lui Goethe, pe care vă invit să o descoperiți în interviu. M-am bucurat să adaug noi definiții ale literaturii la dicționarul meu mental, pentru că Radu știe ca nimeni altul să îți releve funcțiile literaturii și să insiste în a-ți spune că frumusețea există.
Pentru mine, Radu Vancu – om, poet, prozator, profesor, traducător, activist și câte și mai câte – este expresia acestei frumuseți a lumii și exemplul cât se poate de viu al faptului că poezia chiar poate locui în cineva.
Dragă Radu, a fost un privilegiu! Pe data viitoare!
