Prima carte a lui Orhan Pamuk pe care am citit-o mi-a plăcut și atît. Nu mi-a lăsat vreo impresie memorabilă – vedeam un scriitor stăpân pe sine, care descrie lumea orientală în care trăiește, dar mai sunt și alți scriitori buni care fac asta.
Pe urmă, Ion Barbu mi-a recomandat să citesc Muzeul Inocenței (artistul din Petrila fiind un mare făcător de muzee) și când îți recomandă Ion Barbu să citești ceva, așa faci. La început am cam strâmbat din nas, că prea seamănă a serial turcesc povestea, dar turnura pe care a luat-o m-a făcut să îmi revizuiesc părerea. Când am aflat și povestea din spatele cărții, dar și faptul că muzeul ăla imposibil chiar există am devenit, oficial, un admirator al scriitorului din Istanbul.
Așa că nu puteam rata ocazia să-l văd și să-l ascult la Timișoara, unde câteva sute dintre cititorii săi au venit să-l asculte la conferința organizată în Aula Magna a Universității de Vest. Laureatul premiului Nobel pentru literatură, distincție pe care a primit-o în 2006, a vorbit cu umor și lejeritate despre cărțile pe care le citește, despre meseria de jurnalist, pentru care deține o diplomă universitară, dar pe care nu a practicat-o niciodată, dar și despre situația politică din Turcia, unde, spunea el, libertatea cuvântului are mult de suferit. Deși este o voce critică asumată și chiar a avut de suferit din acest motiv, Orhan Pamuk a spus la Timișoara că încearcă să țină departe politica de literatură.
Perspectiva sa asupra literaturii e una foarte umană: cititul, spunea scriitorul turc, este o formă de compasiune și o importantă calitate a umanității noastre.
Nu doar că avem imaginație, dar ne folosim imaginația pentru a ne pune în pielea celorlalți. Avem posibilitatea să vedem lumea prin ochii altor oameni, și cred că acesta este primul lucru important al nostru, ca ființe umane. Avem puterea să ne întrebăm – dacă mi s-ar fi întâmplat mie asta? Și acesta e începutul milei și al înțelegerii și al compasiunii, precum și al altor sentimente asociate cu acestea.
În înregistrarea de mai jos vedeți ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara, care a urmat conferinței moderate de scriitorul Radu Paraschivescu.
Pentru că a vorbit atât de frumos despre compasiune, l-am întrebat pe Orhan Pamuk de ce a ales un asemenea final pentru Muzeul Inocenței: a râs doar, și nu vă spun cum se termină cartea, ci doar vă recomand să o citiți.
Orhan Pamuk, deci.
