Au trecut aproape zece ani de la interviul ăsta, dar rămâne la fel de actual, pentru că muzicianul cu care am avut onoarea să stau de vorbă e o emblemă a rockului românesc, și așa va rămâne. Povestea e mai jos (cu Cornel Pintea în spatele camerei), sunt sigur că o să vă placă.
Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine Nicu Covaci rămâne un etalon al rockului românesc și, dincolo de asta, un om care spune întotdeauna ce gândește, chiar dacă asta poate să-i deranjeze pe unii. Am crescut cu muzica lui – și chiar avea dreptate zilele trecute, când mi-a spus că cei crescuți cu Phoenix sunt deja bătrâni – așa că nu puteam rata ocazia unui interviu în exclusivitate, dacă tot și-a făcut drum maestrul prin Petroșani
L-am bătut la cap vreo săptămână pe Alin Petruț, căruia îi mulțumesc încă odată, ca să fiu sigur că n-o să mă refuze Nicu Covaci. Ultimul telefon a fost cu câteva ore înainte de concert, când Alin mi-a zis că băieții montează sculele și nu-i stres, interviul se face. Am ajuns la Barock tocmai când muzicianul începea probele de sunet, împreună cu trupa, adică Moni Bordeianu (voce), Dzidek Marcinkiewicz (orgă, bass), Roxana Zanga (tobe) si Adam Costin (voce) și, când totul începuse să sune așa cum trebuie, ne-am așezat în fața scenei la povești, ca doi rockeri bătrâni.
Cu turneul ăsta, Nicu Covaci a umblat prin toată țara, cântând în cluburi mai mici sau mai mari și mi-a spus că nu e vorba de un proiect muzical, ci pur și simplu de o cântare pentru prieteni și între prieteni, de dragul vremurilor trecute.
Prin Phoenix s-au perindat vreo 40 de muzicieni, după socoteala lui, iar exigențele impuse de Nicu Covaci și standardele profesionale față de care nu face compromisuri i-au făcut pe mulți să renunțe. Formația de acum nu mai este ”azilul de bătrâni”, cum zicea Nicu (deși nu s-a plâns nimeni de asta, ba dimpotrivă) ci o trupă întinerită care, ce-i drept, a trebuit să se prefacă în cenușă înainte de a renaște, la fel ca pasărea ce i-a dat nume.
Tinerii colegi despre care mi-a vorbit Nicu Covaci sunt ca și copiii lui: le cumpără instrumente, îi ascultă la repetiții și, cel mai important, le dă spiritul Phoenix, o trupă ”blestemată să renască”, așa cum spunea muzicianul.
În interviul acordat în exclusivitate, pe care îl puteți urmări integral doar aici, Nicu Covaci mi-a mai spus ce anume pictează atunci când lasă muzica deoparte, ce album nou pregătește (iar asta chiar e o poveste interesantă!) și cum a încercat să cânte pentru românii din Spania, însă fără succes.
