Nu se făcuse nici măcar amiaza când avionul cu care plecasem cu zece ore în urmă din București s-a așezat pe pista aeroportului JFK din New York. Soarele cred că avea treabă pe altundeva și cerul era acoperit de nori, dar asta conta prea puțin: primul meu contact cu America tocmai avea loc.
Oferta de nerefuzat a companiei aeriene care operează zboruri directe spre New York m-a adus în orașul care nu doarme niciodată, iar indicațiile amănunțite ale celor de la hostelul unde m-am cazat m-au ajutat să ajung în centru, după nu mai puțin de cinci trenuri schimbate. Pare complicat, dar după ce te prinzi de sistemul cu Uptown și Downtown și îți iei o cartelă cu călătorii nelimitate pentru o săptămână, lucrurile merg de la sine.
Pentru că abia se făcuse prânzul și voiam să profit de fiecare minut, am pornit spre Time Square imediat ce mi-am preluat camera – mai bine zis patul dintr-o cameră pe care am împărțit-o cu încă trei călători. Vreo trei kilometri erau până în punctul cel mai cunoscut al orașului, așa că am preferat să-i fac pe jos, după orele de stat în avion, ca să descopăr la pas orașul.
Pe măsură ce mă apropiam de Time Square, această veritabilă intersecție a planetei, începea să mă doară gâtul de la atâta uitat în sus: de-o parte și de alta a bulevardelor se înșirau clădiri din ce în ce mai înalte, iar explozia de culoare din celebra piață a venit cumva firesc după acest crescendo. Străzile pline de oameni care vorbeau toate limbile pământului, ecranele gigantice și clădirile emblematice pe care le știam din filme erau exact imaginea tipică a Americii pe care o vedeam în filme.
Pentru că îmi doream foarte mult să ajung la o biserică din America, am încercat să găsesc una unde se cântă gospel, dar Harlemul era destul de departe și aș fi pierdut mult timp în metrou. Găsisem însă în drumul spre Time Square o biserică impunătoare ce funcționa chiar aici, și care m-a cucerit cu cele două cuvinte scrise mare pe fațadă: Welcome Home!
Zis și făcut: duminică dimineața m-am alăturat sutelor de turiști care intrau aici, atrași de frumusețea fostului teatru în care funcționează biserica, dar mai ales de spiritualitate.
Nu puteam veni la New York fără să ajung la un spectacol pe Broadway, așa că după ce am ieșit de la biserică am plecat să caut unul. Din păcate, Fantoma de la Operă, care a fost cel mai jucat spectacol aici, dacă nu cumva în întreaga lume, a avut derniera anul trecut, dar am găsit un alt show la fel de spectaculos. MJ- The Musical e povestea vieții lui Michael Jackson și a meritat fiecare cent, nu doar pentru punerea în scenă impecabilă și pentru artiștii care au făcut un spectacol de zile mari, ci și pentru atenția la detalii acordată fiecărei scene – o adevărată performanță, dacă ținem cont că spectacolul se joacă zi de zi, cu aceeași trupă.
Și după ce l-am văzut pe regele pop-ului, am încheiat ziua cu un alt rege al muzicii, la doi pași de teatrul de unde ieșisem: o trupă excelentă, un bar american tipic și muzica lui Elvis au pus punct unei duminici memorabile pe continentul american
Din călătoria mea la New York nu putea lipsi o plimbare prin Central Park, un alt loc bine cunoscut, așa că mi-am băut cafeaua și am frunzărit The New York Times chiar prin locurile prin care Kevin se aventurează în Singur Acasă. Parcul ăsta imens are de toate, fie că vrei să te plimbi, să pedalezi ori să faci sport, și dacă n-ar fi blocurile uriașe care se pierdeau în ceață ai fi putut crede că ești în cine știe ce pădure.
Chiar dacă era dimineața când am ajuns aici, un saxofonist deja cânta pe una dintre alei. L-am rugat să interpreteze Take Five, una dintre piesele mele preferate de jazz, și a fost încă una dintre surprizele plăcute pe care mi le-a oferit New York-ul.
Tot o surpriză de proporții a fost și Metropolitan Museum of Art, unul dintre cele mai mari muzee din lume, în care m-am pierdut o jumătate de zi și unde aș mai fi stat o săptămână: e descurajant de mare și de plin cu tot ce își poate dori orice iubitor de artă, așa că o singură vizită aici e prea puțin. De la istorie la arta contemporană, găsești aici orice. Toți marii maeștri pe care îi admir (Touluse-Lautrec, Gauguin, Matisse, Picasso, Van Gogh și mulți alții) sunt prezenți, și m-am simțit mândru să dau de Brâncuși tocmai aici, după ce am ratat ocazia să-l văd la Timișoara. Una peste alta, e cu siguranță locul care, pentru mine cel puțin, face să merite să revii la New York.
Și pentru că mai erau încă multe de văzut, mi-am lăsat ultima zi pentru un tur care a inclus o plimbare cu feribotul pe Staten Island, ca să văd din larg Statuia Libertății, o plimbare pe Podul Brooklin, o vizită scurtă în Chinatown și un popas la memorialul de la World Trade Center. Gara Centrală și Biblioteca Publică, alte repere ale marelui oraș, au fost, de asemenea, locuri la care am ajuns, chiar dacă ploaia nu făcea tocmai plăcută plimbarea.
Bineînțeles, am încheiat ziua tot în Time Square, unde timpul pare că trece mai repede, în ritmul grăbit al milioanelor de turiști, al neoanelor colorate și al imaginilor care se succed cu repeziciune pe ecranele gigantice.
