N-a fost drum prin Ucraina, în ultimii doi ani, în care muzica lor să nu mă însoțească, așa că n-am putut rata concertul Lupilor lui Calancea, care au ajuns la Brezoi, să cânte pentru motocicliștii de la Bikers for Humanity.
I-am descoperit datorită lui Cristi și lui Nicu, iar cântecele lor au făcut să treacă mai ușor sutele de kilometri străbătute de-a lungul și de-a latul Ucrainei: i-am ascultat alături de Lăutarii lui Botgros sau cu Surorile Osoianu, și m-au cucerit prin felul în care au îmbinat genuri atât de diferite într-o muzică ce n-are nevoie să fie pusă în vreo ramă: îți place și atât.
Am tot urmărit pe unde cântă – erau ba la București, ba la Iași sau Timișoara – iar când au ajuns la o sută de kilometri de mine m-am dus să-i văd, și bine am făcut: m-am ales nu doar cu un concert de ținut minte, ci și cu o mulțime de fotografii una și una, pentru că băieții ăștia sunt pe cât de talentați, pe atât de expresivi.
M-am bucurat să aud cântecele pe care le știam deja, dar și unele de pe albumul Lelea, apărut anul acesta, și energia lor m-a cucerit din primul minut: am văzut o trupă care comunică perfect, am văzut coregrafie – ceea ce nu prea aștepți de la o trupă rock – și n-am putut să nu mă gândesc câte ore de sală fac pe săptămână băieții ăștia, de pot sări atâta două ore și tot nu rămân fără suflu.
Cât despre muzica lor, e cu totul aparte nu doar pentru fuziunea între folclorul autentic, sonoritățile rock, ritmurile de rap și accentele de jazz, ci mai ales prin felul în care combină toate astea într-un moment perfect articulat, care ajunge direct la inima celui ce ascultă. Percuția și basul stabilesc ritmul plin de energie, chitara are când riff-uri nervoase, când armonii de-a dreptul hipnotice, pianul parcă picură printre toate astea, iar trompeta aruncă în aer acute ce duc la următorul nivel energia fiecărei piese. Nu mai vorbesc de vocile extrem de bune sau de felul în care pasajele lirice sunt integrate în melodie – cum e Balada lui Toma Alimoș – prin momente care țin deja de dramaturgie. Pe scurt, un show complet, cu valențe de-a dreptul magice, în care Lupii lui Calancea ridică măcar puțin cortina care arată o altă lume, una de mult uitată, a ritmurilor primare, pe care le recunoaștem inconștient.
Filmarea asta e mai mult cu valoare de document, pentru că mai mult nu s-a putut din fața scenei și cu o singură cameră, dar chiar și așa vă puteți face o idee despre cum e în mijlocul Lupilor. Vă invit să îi ascultați, nu înainte de a mulțumi fantasticei echipe tehnice a festivalului de la Brezoi pentru sunet.
