Întâlnirile Altfel, Ediția 5: Romulus Sîrbu

Data:

Romulus Sîrbu, despre succes și despre mediul de afaceri al viitorului, la Exploatarea Culturală Petrila

Exploatarea Culturală Petrila a găzduit cea de-a cincea ediție a proiectului „Întâlnirile Altfel”, avându-l ca invitat pe Romulus Sîrbu, unul dintre oamenii Văii Jiului care a făcut performanță la cel mai înalt nivel în administrarea afacerilor pentru companii multinaționale de succes. Romulus Sîrbu este unul dintre puținii lideri care a ajuns de la poziția de reprezentant vânzări la cea de CEO într-o companie cu afaceri în întreaga lume, care i-a încredințat conducerea unor filiale extrem de dificile din punct de vedere economic, precum cele din India sau Malaezia, pe care le-a condus cu rezultate remarcabile.

La întâlnirea de la Petrila, Romulus Sîrbu a povestit cum a lăsat în urmă începutul unei cariere de succes în Valea Jiului – a lucrat timp de patru ani ca cercetător științific la INSEMEX Petroșani – pentru un domeniu care nu avea nimic de a face cu pregătirea lui, și în care s-a bazat mai mult pe intuiție. Ne-a împărtășit din experiența sa în management și ne-a spus cât de important este brandingul personal în afaceri, atâta timp cât percepția publică este cea care face diferența.

Chiar dacă moderatorul întâlnirii, jurnalistul Ilie Pintea, a adus mereu în discuție faptul că Valea Jiului este, totuși, o zonă atipică, în care mediul de afaceri se confruntă cu mari dificultăți, Romulus Sîrbu a replicat că principiile despre care vorbește sunt universabile valabile, iar zona noastră are foarte multe oportunități. ”Dacă e ceva ce le-aș spune să facă începând chiar de mâine celor care ne ascultă, cred că cel mai important e să acceptăm faptul că întotdeauna mai avem de învățat, să ne așezăm din nou în bancă, dacă vreți, pentru că lumea în care trăim evoluează cu rapiditate și este esențial să ne adaptăm”, a spus el.

Romulus Sîrbu a vorbit și despre felul în care inteligența artificială poate ajuta antreprenorii, dar și despre cum ar trebui să se poziționeze orice angajat pe piața muncii ca să obțină rezultatele dorite. Discuția cu el, la care au luat parte și antreprenori sau reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale din Valea Jiului, a fost o veritabilă sursă de inspirație pentru toți, inclusiv pentru cei care au legătură cu administrația publică și care pot folosi aceleași principii de management în gestionarea bugetelor de care se ocupă.

După ce a adus în fața publicului personalități ale Văii Jiului care au făcut performanță în domenii diverse, Întâlnirile Altfel a abordat, prin intermediul acestui invitat, și performanța în afaceri, pentru că avem nevoie de astfel de exemple de succes, pe care le vom căuta în continuare în comunitatea locală, pentru a le aduce în dialog cu participanții la acest proiect.

Despre Exploatarea Culturală Petrila:

Fosta mină a devenit un proiect cultural unic în România, născut din inițiativa artistului Ion Barbu, care a salvat de la demolare o parte din fosta exploatare de cărbune și a transformat-o într-un spațiu viu, dedicat artei, memoriei și reinventării comunității. Aici au avut loc expoziții, concerte de muzică clasică, blues sau operă, și chiar un festival de teatru. Din 2022, terenul și clădirile aparțin Consiliului Județean Hunedoara, care investește permanent în reconversia spațiului post-industrial și transformarea lui într-un centru cultural de anvergură, dar și în organizarea de evenimente care să formeze o comunitate în jurul acestui proiect.

Întâlnirile Altfel este un eveniment marca altfeldelocuri.ro și Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.

Invitații de până acum au fost:

Ediția I – Mariea Crâșmaru – De-a lungul și de-a latul lumii

Ediția II – Toma Coconea – Șoimul din Parâng

Ediția III – Adrian Ahrițculesei  – Viața văzută de pe Acoperișul Lumii

Ediția IV – Benor Voicescu, minerul cu suflet de poet

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea:

Newsletter

spot_imgspot_img

Îți recomandăm

Pe aceeași temă
Similare

Întâlnirile Altfel, Ediția 4: Benor Voicescu

Benor Voicescu, minerul cu suflet de poet Emoție, nostalgie și...

Întâlnirile Altfel, Ediția 3: Adrian Ahrițculesei

Adrian Ahrițculesei: viața văzută de pe Acoperișul Lumii, povestită...

Întâlnirile Altfel, Ediția 2: Toma Coconea

Toma Coconea, lecție de curaj și inspirație la Exploatarea...

Întâlnirile Altfel, Editia 1: Mariea Crâșmaru

A călătorit într-o viață mai mult decât mulți dintre...