Deși cântă la toate festivalurile mari din România, Lupii lui Calancea și-au făcut propriul lor festival, ajuns la cea de-a doua ediție, și pentru că s-a suprapus cu o altă documentare pe care o făceam în Republica Moldova, am reușit să ajung la prima seară a Festivalului Lupilor.
Evenimentul ăsta are loc la Orheiu Vechi, un loc aflat la aproape 60 de kilometri de Chișinău, despre care Wikipedia ne spune că este ”cel mai important sit cultural din Republica Moldova”, și dealul aproape circular, ce pare plămădit de uriași, care îmbrățișează platoul pe care Lupii au dat adunarea face să pară că locul ăsta e făcut pentru așa ceva – pentru mii de oameni care se adună în jurul aceleiași pasiuni.
Dacă priveai scena și ecranele instalate lângă ea, puteai să juri că ești la orice mare festival din Europa, iar producția, scenografia, luminile și sunetul au fost cu mult peste concerte mult mai bine promovate la care am fost. Atenția la detalii s-a văzut în fiecare aspect, de la faptul că am primit o sticlă de apă gratuit la intrare, până la mulțimea de activități conexe, din care n-au lipsit dacii și romanii, atelierele de tot felul și corturile diverșilor parteneri, unde te puteai relaxa.
Prima zi a festivalului a fost dedicată muzicii rock, și așa am putut să-i aud pentru prima dată live pe cei de la Gândul Mâței, o trupă de care n-ai cum să nu fi auzit, măcar datorită numelui care îți rămâne în minte. Multă energie și versuri amuzante – căutați piesa cu cotletele 🙂 – dar și cântece de-a dreptul lirice, care mi-au adus aminte de puternicul filon poetic pe care îl găsim și la Carla’s Dreams ori la alți artiști moldoveni. În backstage, Nicu Țărnă îmi spunea că locul acesta e ca un Machu Picchu pentru Moldova, și că pentru el România e acolo unde se vorbește românește – atât că distanțele sunt mai mari când cântă dincoace de Prut.
Recitalul lor, care a făcut publicul să danseze, după o după amiază exagerat de fierbinte, a fost urmat de cel al veteranilor de la Vița de Vie, și m-am bucurat să îl revăd pe Adrian Despot, care a cântat așa cum știe el mai bine. Mi-a spus că trupa lui e una care a experimentat formule variate, de la acustic la simfonic, și sonorități dintre cele mai diverse, iar despre folclor și rock, așa cum se îmbină în muzica Lupilor, crede că sunt făcute unul pentru celălalt.
A venit și rândul headlinerilor, iar Lupii lui Calancea nu și-au dezamăgit publicul: a fost o explozie de energie, de culoare și de sonorități care au trecut de la funk și rock la jazz și improvizație, pentru ceea ce a fost un show complet, în care i-am văzut iarăși pe Lupi dansând, chiuind și transpunându-se în pielea Voievozilor ori a lui Toma Alimoș.
Pe Alex Calancea o să-l vedeți foarte rar acordând interviuri, așa că sunt cu atât mai norocos pentru poveștile pe care mi le-a spus. Am aflat de la el de unde vine muzica aceasta ce trece de la arhaic la modern și cum s-a născut acest festival, care nu se vrea ”ca afară”, ci mai degrabă ”ca la noi”, după cum spune el, dar cel mai mult m-a mirat ce spune Alex despre repetițiile cu trupa – e pentru prima dată când aud asta de la un artist.
Dacă nu mă credeți, apăsați play și haideți cu mine la Festivalul Lupilor, unde haita s-a adunat și vara asta.
