Cătălin Ștefănescu

Data:

Pe Cătălin Ștefănescu îl urmăresc de foarte mulți ani și am descoperit printre invitații lui nu doar personalități pe care le știe toată lumea, ci și oameni de care nu mai auzisem, dar care s-au dovedit a fi veritabile surse de inspirație. Așteptam de mult să îl cunosc și am profitat de invitația la FILIT Chișinău ca să stăm puțin de vorbă, iar ce-a ieșit vedeți aici.

Cătălin e un jurnalist cum mi-aș dori și eu să fiu: profesionist până la perfecțiune, extrem de bine documentat, stăpân pe subiectele abordate și cu un echilibru de invidiat, iar interviul cu el nu a făcut decât să confirme toate acestea. Am vorbit despre interviurile făcute de el în cei 25 de ani ai emisiunii Garantat 100%, despre ce te face să citești și ce te face să scrii, despre ce e cultura în accepțiunea lui – și o să vedeți că, pentru Cătălin, e mult mai mult, dar și mult mai altfel – și, inevitabil, despre război și cum ne-a desensibilizat supra-informarea din epoca  2.0 pe care o trăim.

M-am ales și cu o poveste savuroasă despre un interviu cu un politician celebru, pe care nu a mai povestit-o niciodată și pe care vă las să o descoperiți, și mă bucur că am avut ocazia să povestesc cu unul dintre oamenii pe care îi admir în profesia noastră, datorită FILIT.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea:

Newsletter

spot_imgspot_img

Îți recomandăm

Pe aceeași temă
Similare

Ioan Stanomir

Pe Ioan Stanomir Wikipedia îl prezintă drept critic literar,...

Radu Aldulescu

Radu Aldulescu e o figură atipică în lumea scriitorilor...

Dan Doboș

Ca cititor împătimit de literatură science-fiction, nu aveam cum...

Radu Vancu

În lumea de azi e important pe cine cunoști,...