Nu știu cum să vi-l prezint pe Constantin Câmpeanu, zis Bădia, zis Hannibal, zis Cel din Ceață : ar fi prea puțin să vă spun despre el că e poet, și nu unul oarecare, că e un excelent sculptor, că pictează și că, mai nou, a schimbat pensula cu mouse-ul și a învățat de unul singur cum să învârtă vectorii până îi transformă în chipuri, umbre și ce mai vrea el.
Ar fi prea general să vă spun că e artist, și vorbă în vânt ar fi să zic despre el, asemeni unui alt prieten, că e un om în timpul vieții lui. Mai bine vă las pe voi să descoperiți ce e cu Constantin Câmpeanu, și dacă vă place personajul îi puteți face cinste cu o cafea. Sau nu.
Prietenul meu e omul care a învățat un vultur să zboare, a avut ca animale de casă un arici și o cioară și și-a botezat câinele Unu. În dreptul soneriei de la apartamentul său nu scrie vreun nume, ci Împărăția, și tot așa răspunde și când îl cauți la telefon.
E, dacă vreți, un excentric, și sunt mândru că m-a lăsat să-i scormonesc prin sertare după manuscrise ori că mi-a citit câteva poeme în premieră.
Doamnelor și domnilor, Constantin Câmpeanu, un artist al zilelor noastre. Sper să vă placă reportajul. Sau nu…
