Încet, dar sigur, mineritul din Valea Jiului devine istorie și până la încetarea definitivă a acestei activități au mai rămas câțiva ani. Ca să asigure tranziția de la industria extractivă la altceva, Uniunea Europeană a pus la dispoziția acestei regiuni finanțări consistente prin programe de asistență care să ajute la transformarea zonei. Despre banii care vin în Valea Jiului s-a vorbit multe în ultima vreme și așteptările sunt pe măsură, dar există deja rezultate și e vizibilă trecerea de la faza de accesare la cea de implementare a finanțărilor de care are nevoie Valea Jiului.
Atragerea fondurilor europene este o oportunitate nu doar pentru antreprenorii din Valea Jiului, ci și pentru administrațiile locale ori pentru sistemul de sănătate. Spitalul de urgență din Petroșani este unul dintre beneficiarii banilor de la Uniunea Europeană. Despre turism ca alternativă la minerit se vorbește de mai bine de 25 de ani, iar în tot acest timp Valea Jiului a trecut prin transformări economice și sociale fără să își fi găsit cu adevărat un nou drum.
Ceea ce dă speranță celor ce cred în reconversia întregii regiuni de la o zonă industrială la una turistică e dezvoltarea continua a stațiunii Straja din Munții Vâlcan, ce continuă să fie polul turismului de iarnă în regiune.
Sigur că schimbările climatice și iernile tot mai scurte i-au făcut pe cei care se ocupă de turism în Valea Jiului să înțeleagă că nu se pot baza doar pe sezonul de iarnă, așa că au început să atragă turiștii aici pe tot parcursul anului. Fondurile europene destinate tranziției Văi Jiului de la o zonă minieră la una cu alte perspective sunt principala sursă de finanțare și pentru proiectele de genul acesta.

