Corala Sacerdotes

Data:

Fără colinde parcă nici n-ar fi Crăciun, iar când îți cântă despre Nașterea Domnului colindători precum Corala Sacerdotes a Episcopiei Devei și Hunedoarei, coboară cerul pe pământ. Am avut privilegiul să îi ascult din nou în ambianța intimă și plină de spiritualitate a Bisericii Sfinții Mihail și Gavril din Parohia Ortodoxă Coroiești Vulcan, și a fost ca un dar de Crăciun venit mai devreme. Glasurile preoților care alcătuiesc acest cor, condus de preotul Daniel Balea, au răsunat în bisericuța dintre blocuri vestind apropiata naștere a Mântuitorului, aducând lacrimi de bucurie în ochii celor veniți să-i audă.

Îi mulțumesc părintelui paroh Florin Constantin Ghergina pentru că a organizat acest eveniment cu sprijinul Episcopiei Devei și Hunedoarei și în colaborare cu Asociația Culturală Sacerdortes Deva, și vă invit să ascultați colindele cântate atât de frumos de preoții care alcătuiesc acest cor – până la Crăciun vor tot colinda, așa că dacă aflați că au concert, dați fuga să-i vedeți, îmi mulțumiți pe urmă.

Așadar, primiți colinda Coralei Sacerotes:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea:

Newsletter

spot_imgspot_img

Îți recomandăm

Pe aceeași temă
Similare

Cătălin Stepa are album nou!

...dar asta sigur știți dacă ați mai trecut pe-aici. Spectacolul...

Adrian Mărgineanu

Adrian Mărgineanu cântă alături de Dorin Pitariu în trupa...

Florin Paul Camen

E unul dintre artiștii cu vechime în folk-ul românesc,...

Fără Zahăr

Băieții ăștia doi, prezentați de Cătălin Stepa drept artiștii...